În 2013 operăm tot mai mult cu „concepte”. Sau cu ceea ce credem noi că sunt concepte. Și, la un moment dat, pe la 23, 24 spre înainte ne împiedicăm de ceea ce numim, conceptual desigur, „căutarea sinelui”. Iar de aici, un flux constant de întrebări despre ce e viața, ce merită să faci cu ea și pe unde să-ți arunci cei mai frumoși ani și cei mai munciți bani ne răscolește nopțile târzii.

 Unii își încearcă răspunsurile în munci periculoase, alții în jocuri creative, alții își gustă vocația sub diverși „antreprenori” (cumva, am înțeles că „patron” a devenit un cuvânt de o valoare îndoielnică). Alții își deschid mintea în călătorii ori răsfoind cărți, unii încercând marea cu degetul și căutându-și sufletul pereche în vreun om, animal sau buruieni mistice.

 Mulți sunt aceia mulțumiți cu un program stabilit, un salariu fix și puțin timp liber pentru… dormit sau privit. Puțini sunt oamenii care încearcă să schimbe ceva, pe care îi doare de la atâta gândit și încercat să ofere soluții. Pe ăștia îi numim, de obicei, „realizati”. Pentru că, deh, în mintea noastră au fix ceea ce nu putem avea noi. Au doza aceea inexplicabilă de „interesant”.

 Și nu e vorba despre bani, capete, oportunități, conjuncturi, locuri. Astea toate sunt relative. Până la urmă, cei care vor, or să ştie a se descurca de unii singuri și a-și făuri un noroc numai al lor.

Curios e însă de ce nu suntem mai mulți hăituiți de gânduri aventuriere. De ce îi prealăudăm pe alții și nu punem noi osul la treabă? De ce îi invidiem pe ei și nu suntem noi obiectul aventurii? Ăia, interesanţii…

Permiteţi-mi să parafrazez sloganul celor de la Martini „Norocul este o atitudine” şi să vi-l trimit în semn de pace. Timp frumos şi lecturi interesante să aveţi.

 Luck is an atitude

 Sursa foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>