Februarie. Planuri și înghesuială în calendar. Lucrurile s-au netezit și încep planificările de călătorii. Se așază muzica bună la loc de cinste, se desfac rucsacurile și se golește un sertar. Sau două, în funcție de destinație. Mi s-a întipărit recent o frază de-a lui Schmitt care pare-se conține esența lui februarie:”Bucuriile cer cuvinte puține“.

Cărțile lui februarie

1.  J.D. Salinger -€“ De veghe în lanul de secarăƒ

Eu cred mult în lucrurile care se întâmplă într-un anume timp și în cărțile care ajung la tine la o anumită vârstă. Clasicul lui Salinger nu mi s-a părut deloc așa cum l-am regăsit în amintirile prietenilor mei. Este un roman puternic, o introspecție adâncă cu accente de memorii adolescentine. Este un eseu al gândurilor fiecăruia dintre noi, cu aplicații pe Holden Caulfield. De l-ați citit în tinerețe, vi l-aș recomanda încă o dată, ca într-un decalaj administrat cu asumarea celui care sunteți astăzi. O să mă înțelegeți ulterior.

2. Eric-Emmanuel Schmitt – Pe când eram o operă de artă

Cred că voi repeta pentru a cincea oară pe blog dar Schmitt este unul din autorii mei preferați. O bucurie de-o asemenea drăgălășenie de parcă ar fi vacanța de vară, Crăciunul și ziua mea toate la un loc atunci când îl citesc. Ei bine, de data asta Schmitt mi-a făcut cunoștință cu un univers cel puțin bolnav, în care oamenii nu mai trăiesc după valorile pe care le cunosc eu. Mi-e teamă să nu vă spun mai multe dar v-o recomand din inimă, de citit dimineață, pe lumină. Și neapărat de citit cu simbolurile din spate.

3. John Steinbeck – Șoareci și oameni

O fabulă transformată în roman, Șoareci și Oameni este de fapt, o metaforă a caracterului uman. Un amestec dezechilibrat de onoare, iubire și… dreptate. E prima conexiune pe care o am cu Steinbeck și, imediat după carte am văzut filmul. În aceeasi zi, cât să fiu sigură că pricep esența.

Filmele lui februarie

1. Belle et Sebastien (2013)

Acesta este titlul pe care îl folosesc drept răspuns la întrebarea “Care e filmul tău preferat?”. Când o să vă uitați o să-mi dați dreptate.

2. The book of Life (2014) / Big Hero 6 (2014)

Pentru iubiorii de animații am două recomandări din toată inima: prima dintre ele pentru o explicație frumoasă a vieții de dincolo și pentru curaj, cea de-a doua pentru definirea eroilor în termeni de normalitate și de acțiune. Animațiile astea renunță la copilărie, așa cum o definim noi și pune acțiunea pe umerii delicați ai unor eroi – paradox: pe cât de mici, pe atât de mari.

3. Deux jours, une nuit (2014) 

Nominalizat la Oscar, nominalizat la BAFTA, câștigător al Boston Online Film Critics Association, Cannes Film Festival, CinEuphoria, Dublin Film Critics Circle, Indiana Film Journalists Association, New York Film Critics și lista mai poate continua pe câteva rânduri. Și astea sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită să vă faceți timp pentru 95 de minute de realism convingător.

4. The Imitation game (2014)

Trebuie. E un film care trebuie văzut. Și apoi revăzut.

5. Charade (1963)

Cary Grant și Audrey Hepburn.

6. Of Mice and Men (1992)

Văzut pentru confirmare, pentru jocul excepțional și pentru impregnarea cărții omonime în celulele conștiinței.

Muzica lui februarie

Hozier – cu albumul lui am reușit să conving până și pe cei mai încăpățânați dintre ai mei prieteni. 

surse foto: pinterest.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>