Rătăceam plângând într-o librărie acum câțiva ani când, Cea mai frumoasă carte a lui Éric-Emmanuel Schmitt m-a găsit. Da, el m-a găsit pe mine, nu eu pe el. Mi-ar fi plăcut să am aroganța de-al prezenta ca pe un autor pe care l-am descoperit în vreun raft, dar nu îmi aparține. Schmitt aparține tuturor și sieși. Cel mai puțin mie.

Éric-Emmanuel Schmitt

În seara asta mi s-a împlinit un vis tainic. Să-l întâlnesc. Mă credeți or ba, am început să plâng. De 3 ori. De emoții copleșitoare, de slabă ce-s sau de la lumina pe care o radiază în jur. Habar n-am.

În seara asta aș fi stat până la sfârșitul celei mai lungi cozi pe care am văzut-o vreodată pentru autografe. Mi-am pierdut toate cuvintele de după bonsoir… Mi-am pierdut invitația la discuție, remarca despre Marquez, dorința de a-i spune cât fanatism literar zace în mine. Am uitat până și cine sunt. Am vrut să stau câteva secunde în plus să mă uit la el, cum e pur și simplu. Și-am stat aplecată ca în fața unui Om-Monument. Pentru că asta reprezintă pentru mine.

I-am citit toate cărțile. În afară de cele două luate în seara asta. Și de Viața mea cu Mozart pe care n-o mai găsesc nicăieri.

În sala de la Ateneu am cunoscut un Schmitt atât de firesc, de plin și de limpede, cum nu mi l-aș fi putut închipui. Un Schmitt care are un zâmbet pentru oricine, care dăruiește ca să păstreze. Un Schmitt care respectă nu pentru că a învățat în școală ci pentru că a avut două bunici care nu s-au putut bucura de privilegii. Un Schmitt care vede adânc nu datorită diplomei de doctor în filosofie ci datorită întâlnirii lui cu Dumnezeu. Un Schmitt care s-a rătăcit în toate sensurile cuvântului în deșertul Sahara, doar pentru a se regăsi.

Un Schimtt de la care toți voiam ceva. Să ne privească mai mult, să ne răspundă la întrebări, să ne zâmbească la poze. Și a făcut-o de câteva sute de ori numai în seara asta.

L-am ascultat vorbind o oră și prea puțin. A răspuns limpede tuturor întrebărilor despre lumină, frumusețe, viziune și lume. A vorbit despre magia Angelei Gheorghiu. Despre farmecul românilor. Iar la sfârșit, mă așteptam să rămânem în picioare. Din respect, din neghiobie, cine știe? Eu așa am rămas.

N-o să spun ce n-a fost bine. O știu toți cei care au fost în sala Ateneului în această seară. Dar mi-ar fi plăcut ca, din ora pe care am petrecut-o cu Schmit să împrumutăm cu lăcomie măcar o fărâmă de umilință. Să ne facem loc la coadă, să nu ne înghiontim, să nu facem remarci de prost gust, să nu mai criticăm, să nu ne jignim, să nu, să nu…. Să rămânem cu ceva mai mult decât niște hârtie cu semnătura lui E.E.S pe ea.

Da, îmi pare rău s-o spun. Câteodată tot acest prea plin nu-l merităm. Nu merităm oamenii care își pierd timpul cu noi. Nu merităm frumusețea pe care ei ne-o dăruiesc. Nu merităm toate lecțiile pe care ei ni le dau cu atâta grație.

În seara asta îmi pare atât de rău dar… cred că nu-l merităm pe Schmit. Și e păcat.

Iertați-mi cuvintele amare.

2 Comments

  1. Ioana says:

    Eu nu mi-am revenit din amăreală. S-a terminat așa de urât, încât îmi vine să urlu de furie.
    Dar rămân cu niște cuvinte și, mai ales, cu magia cărților lui.

    PS: Îți împrumut eu Viața mea cu Mozart. :)

    • Georgiana Ciofoaia says:

      Ioana, știu despre ce vorbești. Am ajuns acasă și-am scris plângând textul ăsta. Este unul dintre autorii-bucurie pe care i-am dus în casele multor prieteni dragi, pentru a-i molipsi de-o lumină tipică lui. Am numărat fiecare zi până la întâlnirea asta și i-am savurat fiecare cuvânt și fiecare poveste. Și l-aș fi ascultat vorbind despre orice cu aceeași nesăturare. Îmi pare rău însă pentru… toate cele înșiruite mai sus. Și-mi pare rău că am avut impresia că nimeni nu pricepe nimic. Căutăm prezența unor oameni mari, avem ocazia să fim lângă ei și… plecăm exact la fel. Păcat.

      P.S.: da, vreau, te rog! Măcar până l-oi găsi pe vreun raft.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>