Atelier Brancusi Paris

Există o întrebare pe buzele unor mari oameni zilele acestea: în ce credem zilele astea? Mai credem în Dumnezeu, mai credem în cultură, în artă? Mai credem în cei de lângă noi? Libertatea pare să alieneze pe cei mai mulți dintre noi și, deși avem senzația că știm cu adevărat în ce se traduce și ce gust are, libertatea este, pentru cei mai mulți, un dat. Așa că, în condițiile lui 2017, naționale și globale, în ce mai credem? În ce crezi tu, cel care te duci în fiecare duminică la biserică? În ce crezi tu, cel care scrii cărți? În ce crezi tu, cel care privești zilnic la televizor? În ce crezi tu, cel care te bucuri de familia ta? În ce crezi tu, cel care ești singur?

 

N-aș putea ști. Cunosc însă valorile în cred eu. Iar credința sau credințele mele sunt cam aceleași dintotdeauna, cu mici renunțări și puține adăugiri.

Cred în oameni. Cel mai mult pe lumea asta, în detrimentul multor altor lucruri, cred în oameni și în ceea ce pot face ei. Cu toate că, de multe ori mi s-a întâmplat ca această credință să mă zdrobească, să mă insulte, să mă azvârle într-un haos, nu mi-am pierdut speranța în oameni și în bucuria de a te bucura de ei, alături de ei.

Cred în bunătate, iar asta se leagă de ceea ce am spus mai sus: de oameni. Cred în bunătatea unuia cu celuilalt, cred în bunătatea ta cu tine însuți, cred în bunătatea colectivă, cred în bunătatea tuturor. Există în toți, iar asta e un lucru cert, indiferent dacă o lăsăm să se vadă sau o ascundem din cine știe ce pricini.

Cred în iertare. Cred mult în această supra-putere pe care o avem la îndemână și pe care o folosim atât de rar. Iertarea este unul dintre elementele care ne umanizează, care ne construiește, care ne decojește de rămășițele animalice care ne domină când și când. Iertarea este cadoul cel mai de preț pe care îl putem dărui și-ale cărei bucurii se răsfrând de ambele părți în egală măsură.

Cred în iubire. 

Cred în educație, în profesori, în formatori. Cred mult în mentori și în puterea mentoratului, în perioada uceniciei și a învățării. Cred în ceea ce poate naște o idee într-un om și cred în viețile pe care ni le poate da o carte bună. Mai cre și în bogăția neprețită pe care ți-o dă o „frază elegant răsucită”, cum spune Flaubert, cred în duioșia unui interviu și în fabulele neînghițite de obscuritate. Cred în cusăturile narative care vindecă și în poezia cuvântului și-a limbii române.

Cred în maeștri. În Pleșu, în Brâncuși, în Blaga, în Caragiale, în Vișniec, în Blandiana, în Paler, în Câlția, în Eva Cerbu. Cred în toți oamenii care scriu istorie pentru noi, cei ce rămânem în urma lor. Cred că ei ne sunt modele, avânturi cosmice, idealuri. Cred că ei ne pot feri de a deveni Epimeteu (cel cu darul înâelegerii lucrurilor deja întâmplate). Cred că ei ne pot lustrui gusturile și ne pot arăta bucuriile, învățându-ne tabieturile altor vremuri. Cred că doar de la ei putem învăța cum să nu ne pierdem în silueta celuilalt.

Cred în Dumnezeu. Nu în versiunea lui de bătrân ursuz cu barbă albă, ci în entitatea pe care o reprezintă, în suma tuturor lucrurilor pe care le traduce: bunătate, iubire, oameni, iertare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>