Am terminat de citit şi ultima pagină a cărţii şi mi-am luat inima în dinţi. E clar că cele mai bune decizii sunt cele pe care le iei din inimă. “N-are ce să se întâmple rău” mi-am spus şi am început să tastez. Surpriza şi totodată cadoul verii mele a venit ambalat într-o afirmaţie şi o promisiune. Şi apoi am început să născocesc întrebări al căror răspuns a venit din suflet. Şi se simte. Ce a ieşit, puteţi citi mai jos.

Mai întâi de toate însă trebuie să vă spun că Diana este personajul ăla feminin pe care îl luăm drept exemplu din toate cărţile pe care le citim sau filmele pe care le vedem. Scrie de când se ştie şi, pe lângă faptul că o face foarte bine (redactor-şef al revistei Forbes Life şi semnează şi o rubrică lunară în ediţia românească a revistei Cosmopolitan), e şi cel mai dragălaş şi modest om pe care îl ştiu. Îţi mulţumesc, Diana.

Bună Diana. Sau “Bună, Diana?” Cum eşti tu zi de zi?

Prietenoasă, nu-mi place deloc să mă formalizez. Nici nu am cum altfel în meseria mea și nici nu-mi place, cu atât mai mult cu cât am trecut și printr-o etapă destul de lungă în care trebuia să fiu sobră și protocolară, în perioada în care făceam stagii de practică la instituții internaționale precum NATO, Organizația Națiunilor Unite sau Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie. Acolo nu poți să faci sau să spui tot ce-ți trece prin cap ori să te comporți cum îți vine pe moment, așa că am deprins și eu, o vreme, ce înseamnă viața cu corset. Nu te lasă să-ți întinzi prea tare brațele, te strânge-n talie și uneori te sufocă de-a dreptul. Sunt unii care se simt bine în ea, în timp ce altora le vine să-și descheie toți nasturii și să fugă în lume. Eu una prefer să umblu cu doi-trei nasturi deschiși. Să fiu eu.

Intre subtil si evident ai alege…

Subtilul, pentru că îți pune mintea la contribuție. Evidența e prea ,,in your face”, cum spun englezii. Nu lasă loc pentru nimic, nu-ți stimulează imaginația, nici măcar nu-ți permite s-o întâlnești la jumătatea drumului. Este ca și cum ai primi totul cu lingurița, fără ca tu să vezi măcar bolul cu bunătăți și să faci vreun minim efort de a întinde mâna spre el. Chiar de conținutul linguriței ar fi gustos, la un moment dat tot obosești să primești totul de-a gata. Subtilul te lasă să întinzi palma, să simți mirosul, să vezi textura înainte să guști. Este o experiență în sine.

Cel mai ciudat interviu pe care l-ai luat a fost…

Cel mai ciudat… sau mai degrabă trist a fost un interviu cu un personaj foarte cunoscut, pe care îl admirasem toată adolescența și care m-a dezamăgit foarte tare prin discurs și prin felul său de a fi. Am plecat cu un sentiment straniu de la acea întâlnire.

Dar cel mai frumos?

Cred că favoritul rămâne cel cu Natalie Massenet, creatoarea NET-A-PORTER.COM, cel mai mare și faimos magazin virtual de produse de lux din lume. A durat un an (pe calendar) până am trecut de toate filtrele ei și am convins-o să ne întâlnim, ea fiind un om extrem de discret și de reticent în relația cu presa. Discuția noastră, care a avut loc la sediul ei din Londra, a fost splendidă, pentru că Natalie e un om modest, cu o poveste extraordinară și cu o înțelepciune de viață care mă va urmări mereu. Când a pornit afacerea, toată lumea îi spunea că e o nebunie și că nu va reuși niciodată să vândă rochii de 10.000 de euro pe internet. 12 ani mai târziu conduce un imperiu (pe care l-a vândut, în 2010, conglomeratului Richemont). La două luni după ce mi-a dat interviul mie, au scris povestea ei Vogue și Fortune. Sunt mândră că am fost în primii cinci ziariști care i-au luat vreodată un interviu.

Ce experienţă frumoasă de viaţă! Să fiu sinceră, eu nici nu auzisem de ea până acum, dar cu siguranţă mi-ar face mare plăcere să mai descopăr oameni dintr-ăştia frumoşi de care vorbeşti tu. Acum, dacă ai fi un personaj dintr-o poveste, ai fi…

… Sandy Belle. Mi-aș dori ca și copiii mei să aibă cândva un astfel de ,,erou” al copilăriei, deși uneori mi-e teamă că vremurile acelea s-au dus. O să râzi poate, dar câteva dintre primele lucruri fundamentale despre viață și oameni mi le-am însușit din acel desen animat. Avea o puritate înțeleaptă, de care mi-e dor uneori. În plus, să nu uităm că Sandy era tot ziaristă.

N-aş putea uita, pentru că, puţin, atât timp cât am văzut acest serial, m-am bucurat la rândul meu de toate lecţiile pe care le-am putut extrage. Trecând într-un alt registru, trebuie să te întreb: dacă ai fi o bijuterie, ţi-ar plăcea să fii purtată…

…ca un inel. În felul acesta aș putea crea, indirect, relații cu oamenii: ne folosim mâinile pentru a pecetlui înțelegeri, pentru a mângâia, pentru a atinge, cu buricele degetelor, sufletul cuiva. Mi-ar plăcea să fiu parte din asemenea povești. Dar aș vrea să fiu neapărat purtată pe degetul inelar. Îmi place ideea de a ocupa exact locul care este făcut pentru tine.

Cum e să fii autoare? (mulţi se gândesc la Eminescu sau la Caragiale, de asta intuiesc, ar fi interesant să ne împărtaşeşti experienţa ta de autoare contemporană).

E o mare responsabilitate. Încă roșesc când cineva mă numește ,,scriitoare”, pentru că e mult de muncă până să meriți acest titlu. Trebuie să confirmi talentul, să muncești pentru acest statut, să îl câștigi pas cu pas. Mă feresc de cuvinte mari și mă bucur că ai folosit cuvântul ,,autor”. Așa mă și consider, o autoare contemporană, și e un statut foarte frumos pentru că mi-am dorit dintotdeauna să scriu cărți. Responsabilitatea e imensă, pentru că trebuie să confirmi creditul pe care ți l-au acordat oamenii: cei care te-au publicat și cei care te citesc. Și, nu în ultimul rând, e un pic frustrant câteodată, când îți dai seama că promovarea se face pe cu totul alte valori decât cele ,,clasice”, reale. Și că e foarte greu când nu cunoști pe ,,cineva”, când nu ai apărut în vreun ziar de scandal sau pe canapeaua vreunui prezentator TV în prime-time. Nu o spun ca să mă plâng, ci pentru că mi se pare simptomatic pentru societatea românească a zilelor noastre.

Pot afirma cu tărie că toată vâlva stârnită de ,,Poveștile unei inimi” a fost 100% meritul cărții. Nu am avut promovare decât pe Facebook și pe bloguri. Chiar dacă revistele au fost reticente din motive care, sincer, îmi scapă, bloggerii au fost foarte activi și curioși și le voi mulțumi mereu pentru că au arătat o deschidere vis-a-vis de subiect care m-a surprins foarte plăcut. Când ai oameni care-ți scriu zilnic mesaje în care spun că le-ai schimbat măcar un pic optica asupra vieții iar primul tiraj al cărții se epuizează în mai puțin de patru luni… orice altceva nu mai are nicio importanță. Așa că, trăgând linia, a fost mai bine că promovarea a fost subtilă, ,,pe tăcute”. Am dovedit că un lucru autentic, făcut cu suflet, bate orice PR.

Diana, sunt de acord cu tine. Şi, prin vocea mea sunt sigură că te susţin şi te felicită multe alte femei. Partea a doua a interviului e pusă la cuptor şi vă asigur că merită savurată caldă şi delicioasă. Imediat, imediat.

 Sursa foto: Diana Florina Cosmin

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>