Sursa foto: www.wonderlandmagazine.com
De ascultat #3
9 January 2017
Viața e ușoară, nu-ți face griji Agnes Martin - Lugand
Viața e ușoară, nu-ți face griji – Agnès Martin-Lugand
16 January 2017
Show all

Interviu cu Mihnea Ratte: Fotografia trebuie întotdeauna să spună o poveste

Mihnea Ratte

Mihnea Ratte

Fotograf fericit.
Nici prea urâțel, nici prea prostuț.
Mănânc ca să pot lua desert.
Iubesc oamenii.

Pe Mihnea l-am cunoscut la un eveniment Pandora, în decembrie. Se concentra răbdător și încerca să facă pe plac fiecărei femei care-i trecea prin cadru. Mi-era frig și deja îmi închipuiam fața vânătă și crispată pe care aveam s-o văd în poză. Atitudine încordată, ușor stânjenită și gânduri de „Dă, Doamne să treacă mai repede!”.

– Și-acum închipuie-ți că sunt înalt și frumos!

Am început să râd copios. Câteva zile mai târziu schimbam coordonatele: 16, 10, M60. Ne întâlneam vineri, într-o prea dimineață, la M60.

Mihnea e unul dintre cei mai mișto oameni pe care-i poți scoate la cafea. E atent, vorbește frumos și are o groază de povești de spus! E-n stare să-ți enumere la nesfârșit oamenii faini pe care-i cunoaște și recunoaște că trăiește într-o bulă simpatică, în care se perindă doar lentile foto, evenimente faine și cafea de origine. Mijlocul lui de transport preferat e o trotinetă electrică verde.

Are mașină, motocicletă și biciclete dar, vorba lui „avem atât de putin timp și e păcat să-l pierdem în mașină, în trafic, atâtea ore pe zi.” Așa că, dependent de centru, deși crescut în lacul Tei, mutat apoi în Lia Manoliu (unde simțea că înnebunește atât de departe de centru), Mihnea stă astăzi cu chirie la Piața Spaniei. În 15 minute ajunge oriunde. Iar mersul ăsta e ca un hobby: e unul dintre puținii pe care îi cunosc care abia au așteptat ninsoarea, să poată merge la pas.

Mihnea Ratte

Cine-i Mihnea?

33 de ani, om. În clasa a V-a am vrut sa fiu geolog, într-a VI-a eram convins că voi fi pictor, în clasa a VIII-a îmi doream să fac teatru, într-a IX-a mi-am facut trupa de teatru alături de care am jucat 4 ani. La finalul clasei a XII-a mi-am zis „bă, o să mori de foame cu teatrul!”. Și-am renunțat.

A jucat, a scris, a regizat, are premii și atestări pentru fiecare spectacol, concurs, ș.am.d. N-a urmat teatrul dar a dat la jurnalism. „Din lac în puț, cum ar veni. Nu prea știam să fac multe – știam să desenez, să fac teatru și să scriu. Și-am ales din trei, pe una.”

Când vorbește, deși cu modestie, Mihnea vibrează de energie pozitivă, debordează de-un entuziasm molipsitor și-mi recunoaște ca e în priză, în același ritm, încă din clasa a VII-a când a început să lucreze, pentru că își dorea „adidași originali” și trebuia să muncească pentru ei. A început să-l pasioneze fotografia la începutul facultatii și la sfârșitul ei. Nu s-a lipit însă nimic de el. „Nu-mi dădeam nici o șansă. La un moment dat lucram într-o redacție care mi-a arătat cât de rău îmi poate fi în viață dacă nu fac ce trebuie.”

A început să se gândească serios la fotografie atunci când colegii din redacție publicau materiale cu fotografiile lui, făcute cu telefonul, decât să descarce din cele de pe diferite site-uri specializate în fotografie. Și de la o poză cu struguri făcuta cu telefonul, a ajuns la ceea ce face astăzi.

„Pe bune, fotografii am început să fac prin 2007, când am fost la un fotograf bătrân care știe cu ce se mănâncă fotografia”. Primul meu aparat profi era de fapt super mega entry level. Și când am ajuns la el și l-am întrebat, la un moment dat, cum apas să văd imaginea pe ecran, a râs în hohote și mi-a spus franc că nu am nici o șansă. În numai 2 luni eram fotograf la o revistă unde fusese el înainte fotograf. În 2 luni! Deci ceva faceam bine!”

Mihnea a continuat cu jurnalismul, a fost redactor șef la o revistă de sănătate, apoi la o revistă de cafenele și baruri, între timp însă, dezvoltându-se foarte mult pe foto, pentru ca la revistele la care scria, făcea și fotografie și editare și copertă. One man show.

Mihnea Ratte

Oameni, Oameni și Oameni

– Ce-ți place cel mai mult să pozezi?

– Oameni.

Ideea de a interacționa cu oamenii, de a-i introduce într-o stare de confort, asta îl face fericit atunci când fotografiază. Îmi arata exemple: „dacă este cineva care îmi spune că va fi o lumina nașpa, că nu va ieși oricum bine în poză sau că nu te simți bine acolo, atunci I will take it as a challange. Mie imi place când lucrurile sunt dificile! Când este foarte greu să fac poza aia. Și vreau să-ți dovedesc că vei ieși foarte bine!”

Am în comun cu Mihnea pasiunea de a lucra cu oamenii, de a-i cunoaște, de a-i descoperi. Și îmi dau seama că are dreptate atunci când spune „Cu oamenii e cel mai greu de lucrat, și cred că de asta îmi place să lucrez cu ei. Nu sunt un fotograf cunoscut, sunt pur și simplu un om care relaționează foarte bine cu alți oameni. Lucrez în aproape fiecare zi. Si daca cineva vrea să îl fotografiez, vreau înainte să îl cunosc la o cafea, să știu ce cine este, ca să fie el în poza mea”.

Olimpic la filosofie, Mihnea joacă involuntar și rol de psiholog. Ne bem cafelele între întrebări, râsete și răspunsuri. Deschidem paranteze largi pe care uneori mai uităm să le închidem. Cu Mihnea poți vorbi despre orice, de la timeline-ul de Facebook, la religie sau tipuri de obiective.

Mihnea Ratte

– Aaaahh…. Unde eram? Am uitat ideea!

– La partea profesională. Scuze, nu obisnuiesc să ciopârțesc ideile, spune, spune.

– Așaaa, la partea profesională rămăsesem. N-am vrut să plec din țară la invitația revistei de baruri. Eu chiar cred că aici se poate! Plus că începusem să cîștig mult mai mult din foto decât din scris, ca bani dar și ca om. În paralel, făceam și niște reportaje la o televiziune, o să-ți trimit link-uri să vezi, mori de râs.

Mihnea e un om fericit. Este atât de satisfacut de jobul pe care îl are si care îi este și hobby, încât a ajuns ca toată lumea să îi reproșeze că petrece prea mult timp făcând asta. Însă, „în momentul ăsta, majoritatea agențiilor cu care lucrez vin cu goodvibes. Nu simt că nu mai am viață socială de câțiva ani mulți.”

Mihnea se contopește cu munca lui și abia așteaptă să se trezească dimineața ca să se apuce de muncă! „Câteodată mă pun la reîncărcat. Cum? Sunt super pasionat de cafea, mă duc și îmi cumpăr cafea pe bune, am râșniță, am expresor, îmi fac capuccino, am învățat câte ceva despre latte art și în momentele astea sunt eu cu mine. De la un punker bețiv care zacea prin vama și care nu bea deloc cafea până la ceea ce sunt astăzi este o cale lungă – am învățat multe, pun preț pe alte lucruri.”

Mihnea știe că prin jobul și oamenii din jur trăiește într-o „bulă de oameni misto. E drept, îmi tot potențez bula și prin locul în care stau și prin oamenii cu care mă înconjor.„ Îl întreb dacă are chichițe personale și-mi răspunde șoptit că nu suportă să fie atins în timp ce lucrează. Mai ales când, în cadrul evenimentelor, lumea trage de el la propriu.

 

Cum stă treaba cu fotografia de eveniment?

Basically, pe asta sunt specializat. Știi, ca mentalitate eu nu mă consider român – nu mă pricep la orice, nu știu să repar nimic cu izolir ori cu bandă scotch. Așa că atunci când primesc de exemplu, cereri de la oameni care vor să fac foto pe zona de food, îi trimit către alții care fac foarte bine partea asta și pe care îi încântă. Mie îmi place partea de evenimente. Da, ocazional mai fac și pentru presă, mai fac și studio mobil, însă evenimentele sunt de bază. Aici îți pot garanta că pe eveniment o să ai cele mai bune poze cu mine, pentru că îmi place să „pândesc”, să surprind, să descopăr povești. La evenimentele care țin până la 6 dimineața, eu la 6 mă învart pe-acolo căutand subiecte de fotografiat.

La evenimente fac poze cât mai curate: ideal este să îi prinzi frumos pe oameni. Sau, atunci când lumea socializează. Pe locul I ca obiectiv în jobul meu este să nu fiu văzut. Să fiu invizibil. Dacă prezența mea e simțită, îi voi incomoda și nu vor mai avea reacțiile pe care le-ar avea în mod normal.

Ce setări, ce cadre, ce lumini? Mihnea îmi spune că prin fotografie trebuie să exprimi ceva și abia apoi să fii coerent în setari, încadrare și alte detalii tehnice. De altfel, crede ca sunt mulți fotografi care interpretează greșit ierarhia. „Eu nu mă consider încă un fotograf profesionsit. Sunt unul pasionat, dar așa cred: întâi trebuie să găsești subiectul, povestea și abia apoi trebuie să te preocupe încadrarea.”

Fotografia lui Mihnea se aseamănă cu munca mea, cu o singură diferență: eu sap să aflu toată povestea omului, Mihnea doar cât să înțeleagă ce-l face fericit pe subiectul său.

– Cea mai frumoasă sesiune de poze pe care ai făcut-o?

Desi nu-mi place să fac nunți – nu-mi place ideea de nuntă în România, pentru că, dacă oamenii sunt norocoși, e singura nuntă din viața lor și eu sunt responsabil de acele amintiri. În plus, la nunți primează emoția din poze, abia apoi corectitudinea lor. E haos, nu apuci să stai jos și, de multe ori nici să bei apă, ești în continuă mișcare.

Așa că, revenind, cea mai mișto sesiune am făcut-o la nunta unui proprietar de cafenea din București care s-a desfășurat la mare. Am mers și am făcut numai fotojurnalism. Singura cerință a fost să nu mă vadă. Și țin minte că s-au oprit pe malul marii, am încheiat nunta pe malul mării și totul s-a terminat de dimineață cu majoritatea invitaților urcându-ne pe un deal să vedem cum răsare soarele. Pe mine nunta aia m-a făcut să mă simt fotograf!

MHR

– Întrebare de baraj. Cat la sută e editare?

– La mine 20%.

– Foarte puțin!

– Pai sunt dintre ciudații ăia care se străduie să tragă bine din prima. Bine, nici nu fac fashion pics. Și-mi plac ridurile, că spun o gramadă de povești.

10365922_10154264105470644_1812892023043474721_n

Mihnea și Tatuajele.

Cu Mihnea am vorbit și despre tatuaje – Absolut toate au o poveste. Nu mai sunt cu număr, s-au unit. Mâna stanga, dreaptă, piept și pe picior, o caracatiță.

„Primul tatuaj a fost o stea a nordului pe glezna stîngă: eram în clasa a VII-a sau a VIII-a, îmi plăcea să călătoresc și asta semnifica pentru mine atunci. Mult mai târziu l-am acoperit cu o caracatiță făcută în momentul în care am început să mă dezvolt ca om și ca profesionist.”
Pe una dintre mâini, piramida lui Maslow așteaptă ca unul dintre nivele să se completeze și Mihnea spune că trebuie să lucreze la asta; e nivelul responsabili de familie, prieteni, intimitate. Îi plac foarte mult și elefantii și drept dovadă are 3 elefanți pe el: „Și mai am de făcut încă doi: mama și copilul, care vor fi desenati când… se va întampla asta.„ (Anul trecut și-a reînceput viața de burlac in societate.)

„Pe aștia doi îi am de la Dali. Îmi place mult de tot Dali.” și Mihnea își suflecă bluza neagra și-mi arată cei doi elefanti suprarealiști cu picioare subțiri și farmec simbolist. Și pentru că tot suntem la capitolul stil personal, lui Mihnea nu îi place să se îmbrace „la comanda”, în cămașă, doar pentru a se simți incomod. „Nu-mi foloseștela nimic. Trebuie să fiu comod și invizibil, nu trebuie să fiu admirat. Nu merg să concurez cu mirele sau cu invitații.”

Încet, discuția alunecă spre emoții ceva mai intime și îl intreb pe Mihnea care îi este cea mai mare teamă. „Cea mai mare frică a mea? Plafonarea. Momentul ăla când într-o duminică faină decizi să dai drumul la televizor în loc să faci ceva mișto. Așa că n-am televizor. Adică am dar îl folosesc pe post de monitor pentru filme. Prefer dacă am două sau trei ore libere, să-mi iau agenda la rând și să-mi sun prietenii să ne vedem fizic și să stăm pur și simplu împreună. Sau îmi găsesc ceva de editat din urmă. Poate bag și-un aspirator.” 

Acesta e Mihnea: un tip sincer, cu o mulțime de bun simț și o pasiune pentru oameni, cum întâlnesc rar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>