Credit foto: Ema Cojocaru, Lecturile Emei

Credit foto: Ema Cojocaru, Lecturile Emei

 

Pe Simona Antonescu am cunoscut-o răsfoind primele pagini din Fotograful Curții Regale. Întâlneam acolo o voce pe care aș fi vrut s-o descopăr mai devreme, un ritm care-aș fi vrut să-mi predea istorie și literatură deopotrivă, emoție, cunoaștere și-un sentiment de nostalgie pozitivă la care mă întorc și astăzi. I-am scris în câteva zile, în vreme ce devoram pagină după pagină și ne-am întâlnit la o cafea fierbinte pentru o oră. Îmi adusesem cartea pentru semnătură dar și inima pentru atingere și-am plecat mult mai bogată după întâlnire. Are Simona o eleganță a ei, care-i aparține întru totul, alcătuită parcă din valorile unei alte lumi.

Și mai are Simona un talent: acela de a ști să privească lumea, fără a se opri la aparențe. Doar așa cred că supune cu divină ingeniozitate toate acele caractere de nestăvilit din scrierile ei. Așa că, am profitat de eleganța ei și i-am cerut 24 de răspunsuri, pe care mi le-a dat cu eleganța caracteristică.

 

1. Simona Antonescu, într-un singur cuvânt: capricorn.

2. Cel mai bun/ frumos/ pe placul inimii tale scriitor român la ora actuală:  Ioana Pârvulescu.

3. Cel mai bun scriitor străin (de acum și din toate timpurile): Dostoievski.

4. Filmul pe care l-ai vedea de 934 de ori:  Casablanca.

5. Ce te pune pe picioare când n-ai chef de nimic: drumurile, de la o plimbare pe sub castanii de pe bulevard până la călătorii lungi cu maşina.

6. Fraza preferată din tot ce ai scris până acum: Ploua mărunt, liniştit, şi timpul curgea dimpreună cu ploaia intrând în pământ, strecurându-se până la sămânţa pusă în toamna trecută şi urcând apoi pe vârfurile crude ale grâului încolţit, înapoi către lumină. Acelaşi timp care se întorcea, trecut însă prin pământ şi prin tulpinile tinere. Este un mic fragment dintr-o carte încă nepublicată, va apărea curând.

7. Cel mai frumos loc în care ai ajuns până acum: Basilica Sf. Irene din Istanbul, Valea Izei din Maramureş şi Poiana Stânii, deasupra Peleşului. Sunt locuri vii, cu personalitate, care te fac să te simţi recunoscător dacă ţi se dezvăluie.

8. Ce te face să te simți bogată: telefoanele de după examene ale fiului meu, când îmi povesteşte amănunţit cum a fost, iar pe alocuri mă protejează cu înţelepciune: „aici nu mă lungesc prea mult, e ceva din IT, nu ai înţelege tu”.

9. Locul tău preferat din București: Parcurile Ioanid şi Grădina Icoanei (să zicem că ar fi un singur loc, pentru că nu mă pot hotărî asupra unuia dintre ele).

10. Ce-ai fi păstrat din vremurile de altădată: umbreluţele din anii 1850, pălăriuţele-clopot din anii 1920-30, neapărat un patefon şi un aparat de fotografiat cu burduf şi pelerină neagră. Şi măsura timpului, împreună cu împlinirea anumitor gesturi şi mici ritualuri care permiteau sufletului să… îşi mai tragă sufletul. Mi-ar plăcea să ne mai aflăm şi astăzi, de exemplu, sub regula strictă a ceasului de tihnă de la ora cinci, dar împlinit pe îndelete, pentru ca gândurile să-l guste.

11. O ceașcă de cafea cu lapte sau un pahar de vin roșu: un pahar de vin roşu. Laptele nu are ce căuta în cafea.

12. Flori de bumbac sau violete: ar merge de minune împreună, dar dacă trebuie neapărat să aleg, violete.

Simona Antonescu

13. Cum ar suna titlul unei cărți biografice: Să nu-mi scuturaţi nucii. Mi-a venit acum în minte pentru că este primul „roman” pe care am început să-l scriu în copilărie, primul meu mare regret atunci când l-am părăsit şi prima înfrângere amară, pentru că înţelesesem că munca la care mă înhămasem mă depăşea.

14. Parfumul pe care îl lași în urma ta: parfumuri verzi. Câteodată – rar – albe.

15. Cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată: ascultă înainte să vorbeşti. Pe vremea când îl primeam nu mi se părea că este cine ştie ce vorbă de duh. Cu trecerea anilor însă am aflat felurite sensuri ale lui „a asculta”, şi mi-am mai revizuit părerile.

16. Cea mai bună faptă pe care ai făcut-o: bunica mea era pe moarte, o adusesem acasă de la spital şi o vegheam cu rândul. Nu ne mai răspunsese în ultimele zile, abia dacă mai dădea semn prin câte un gest. Şi într-o dimineaţă, când rămăsesem singură la patul ei, a deschis ochii, m-a ţintuit cu privirea, a părut că îşi adună forţele puţine, risipite prin tot trupul, şi mi-a cerut să o duc afară, în fotoliul de pe balcon, şi să-i fac o cafea. Doctorii îi interziseseră şi efortul, şi cafeaua. Bunica mi se uita prin ochi direct în suflet, ca şi cum ar fi spus „ce mi s-ar putea întâmpla rău? Să mor?”.

Am scos-o la aer şi i-am adus cafeaua. A băut-o cu ochii închişi de plăcere şi cu înghiţituri mici. A murit după două zile, lăsându-mă cu o mare-mare împlinire: simt că este cea mai bună faptă pe care am făcut-o, ca şi cum aş fi dat un răspuns perfect la o încercare complicată.

17. Cel mai frumos cadou pe care l-ai primit: o carte, Fram, ursul polar. Am primit-o la terminarea clasei întâi şi niciodată nu am mai simţit o bucurie atât de mare. Pe de o parte eram tare mândră de mine, aveam impresia că trebuie să fi făcut ceva cu totul ieşit din comun ca să merit un asemenea cadou, iar pe de altă parte era începutul vacanţei de vară, şi cartea suficient de voluminoasă transformase brusc vacanţa într-o perioadă minunată. A fost prima carte primită în dar.

18. Ți-ar fi plăcut să fii tu cea care a inventat: primele acorduri muzicale, sau culorile. Mi se pare că în muzică şi în pictură, lucrurile sunt ceva mai simple. Cuvintele pot complica uneori, sunt momente când mai mult încurcă decât ajută. Dar le iubesc aşa, îndărătnice cum sunt, şi mă încăpăţânez să le îmblânzesc. Uneori cedez eu, şi mă las îmblânzită de ele.

19. Dacă ai putea călători în timp și spațiu, în sufrageria cui te-am găsi la discuții: cred că ar fi mai degrabă o carlingă de biplan decât o sufragerie, pentru că mi-ar plăcea să stau de vorbă cu Smaranda Brăescu, pilot în celebra Escadrilă Albă formată în cel de-al Doilea Război Mondial, campioană mondială la paraşutism, cu nenumărate recorduri şi cu o viaţă absolut incredibilă. A luat atitudine împotriva alegerilor falsificate din 1946, atrăgând cu aceasta atenţia comuniştilor, care au condamnat-o la închisoare în lipsă, pentru că Smaranda dispăruse între timp, ajutată de un preot şi de un profesor, şi dispărută a rămas până în ziua de astăzi. Pare finalul poveştii Micului Prinţ, transpus în realitate.

20. Mixul de 3 autori pe care-l consideri vital pentru un cititor pasionat: Marguerite Yourcenar, Elif Shafak, Dostoievski.

21. N-ai putea renunța niciodată la: cafea, poveşti, creion şi colile albe de hârtie.

22. Cel mai greu lucru pe care l-ai depășit a fost: să recunosc că am greşit prima alegere. După ce am trecut de asta, totul a fost apoi uşor.

23. Cel mai recent lucru pe care l-ai învățat este: trebuie să existe o măsură în toate, şi dacă eşti atent să o păstrezi, primul câştigat eşti tu. Este probabil lucrul pe care îl uit cel mai des şi pe care, de aceea, l-am reînvăţat de cele mai multe ori până acum.

24. Întrebarea fără răspuns care te obsedează? Cum ar fi arătat viaţa mea dacă la 18 ani aş fi fugit de acasă ca să mă fac scriitoare?

Îți mulțumesc cu o energie care sper să ajungă nepixelată până la tine. Simona, mă’nclin într-o reverență adâncă.

P.S.: Simona, noi nu avem (încă) o fotografie împreună. 😉

P.P.S.: stați cu ochii pe noua carte a Simonei, „Hanul lui Manuc”, căci promite o poveste cum n-a mai fost până acum!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>