Plăcerile lui Februarie
Plăcerile lui Februarie
6 February 2017
love 24/24
24 / 24
16 February 2017
Show all

Oliver Sacks – Omul care își confunda soția cu o pălărie

Olvers Sacks

Oliver Sacks

Pagini: 286

Traducerea: Dan Rădulescu

Editura: HUMANITAS

Nota: 9

Oliver Sacks nu e deloc un scriitor tipic. Născut în Londra, într-o familie de medici, Sacks a fost profesor de neurologie la New York University School of Medicine, de unde rezultă că scrierile lui îmbină talentul său de povestitor și cazurile sale clinice și…  fistichii.

Omul care își confunda soția cu o pălărie este o lectură complexă, adâncă și cu multe referințe medicale, care mi-a făcut cunoștință cu un doctor-autor cu perspective generoase, cu ceva umor și o mulțime de cunoștințe medicale. Definițiile și termenii pshihologici sunt la ei acasă iar cazurile oferite drept exemple constituie un fel de cutie a Pandorei medicale.

Povestea primului caz, cea care dă și numele cărții, este una de-a dreptul absurdă: Dr. P este un muzician distins, care reușește să vadă chipuri acolo unde ele nu există (asemeni personajului lui Walt Disney, Mr. Magoo). Nu reușește să vadă prăjiturile de pe masă sau o confundă pe soția lui cu o pălărie așezată în cuier, în timp ce obiectele încep să capete chipuri umane. Fascinant, nu-i așa?

Într-o altă povestire, Marinarul Rătăcit, Oliver Sacks notează: „Jimmi era și nu era conștient de această adâncă și tragică pierdere în sine, pierdere de sine. (Dacă un om a pierdut un picior sau un ochi, el știe că a pierdut un picior sau un ochi; dar dacă a pierdut un sine – pe sine însuși – nu poate ști acest lucru deoarece el nu se mai află acolo pentru a ști.)”.
Olvers Sacks

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Cartea este, fără nici un dubiu, una grea. Însă dorința și răbdarea lui Sacks de a explica pe înțelesul oricui, cazurile prezentate aici, analogiile cel puțin creative pe care le face, cu fiecare personaj în parte, te fac să te simți parte din echipa de cercetare a doctorului. Mai mult, fiecare povestire se încheie cu un postscriptum care explică ce s-a întâmplat cu pacientul, după relatarea cazului. 

Pe jumătate înspăimântător, pe sfert amuzante și pe alt sfert fascinante, poveștile lui Sacks constituie un univers cu totul nou în memorialistică. În timp ce abordează mai multe detalii despre excese, ticuri verbale și nu numai, Oliver Sacks nu se ferește nici în a aduce în discuție afecțiuni mai grave precum sindromul Tourette, Alzheimer sau Parkinson. 

Toate se întâmplă ca pe un tărâm straniu: „toate considerațiile obișnuite pot fi răsturnate, boala poate fi binele și normalitatea poate fi boala”O lectură pe care v-o recomand atunci când vreți să învățați mult nou sau când vreți să vă minunați de cât de complexă este mintea umană.

P.S.: Sacks vorbește mult și despre propriocepțiune (conștientizarea propriului sine) așa că înarmați-vă cu multă răbdare și un dicționar serios.

Lectură cu folos! Mă’nclin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>