Plăcerile lui aprilie
Plăcerile lui Aprilie
5 April 2018
Jurnal Pieziș - Dan C mihailescu
Jurnal pieziș. Ce mi se-ntâmplă, Dan C. Mihăilescu
17 April 2018
Show all

Lectura ca respect față de sine. Și 3 cărți pe care le recomand

RespectYourself

Acum aproape 3 luni mă întâlneam cu Laura Țeposu, CEO-ul Libris.ro, pentru a povesti pe îndelete despre cea mai nouă campanie de încurajare a lecturii pe care o plănuia. Avea să urmeze un material în Forbes Life și update-uri care mă țineau la curent cu demersul curajos la care se angrenase aproape toată energia Laurei.

I-am spus atunci cât de mult cred în ideea ei și că, dacă voi putea cumva să ajut la răspândirea ei, o voi face cu mare plăcere. Așa că iată-mă-s aici, cu 3 cărți în brațe și cu „datoria” de a vorbi despre lectură ca metodă de manifestare a respectului față de mine. Nu-i chiar ușor, vă mărturisesc.

De ce citesc? O serie de argumente personale.

De ce citesc? E o întrebare pe care nu mi-am pus-o niciodată. Cel puțin nu în forma asta. E o întrebare pe care totuși, am primit-o de atât de multe ori, încât, ca să nu-mi plictisesc răspunsurile, am găsit câte un argument pentru fiecare curios.

Anul trecut, colegul meu din redacția FORBES, Petre Barbu, a analizat într-un material câteva procente care mă sperie și care au o concluzie ușor anacronică: aproape jumătate dintre români n-au citit nici măcar o carte în ultimul an”. Grav? Foarte! M-am aplecat asupra gândului și am căzut în gol. Nici măcar trist nu e, este intolerabil.

Suferim de boli pe care nici un medic nu ni le poate trata. Suferim de superficialitate, de nejustificări, de improbabilități. Mustim în frustrări care nici măcar nu ne aparțin. Ne alegem modele pentru argumente eronate, cu false credințe, cu justificări gata digerate. Suntem tare bolnavi, aproape pierduți și ne mirăm „încotro se-ndreaptă lumea”.

Medicamentele mele sunt cărțile. Ele mă vindecă de graba fiecărei zile, de sindromul „n-am timp”, de scroll-ul interminabil. N-am cum să rezist să nu văd ce urmează să se întâmple într-o poveste sau ce nou chip ia un personaj pe care credeam că-l cunosc. Cărțile mi-au fost (și îmi sunt încă) profesori de etică, de psihologie sau de istorie. Nu mai pun la socoteală și faptul că fiecare pagină e o sursă de inspirație pentru propriile cuvinte înșirate pe hârtie.

Cărțile sunt și subiectele cu ajutorul cărora reușesc să mă strecor într-o conversație. Sau instrumentele care m-au ajutat (cine mai ține minte de câte ori?!) să-mi fac prieteni noi. Unele dintre cele mai frumoase gesturi au fost cărțile în dar – ale altora către mine și ale mele către ceilalți.

Citesc pentru că aceasta e evadarea mea într-o lume prea digitalizată. Citesc pentru că minutele de lectură reprezintă tot timpul meu dintr-o zi. Citesc ca să învăț sau ca să mă distrez. Citesc pentru a râde sau a plânge. Citesc pentru a descoperi. Pentru a explora. Pentru a întâlni cartea de săptămâna trecută în brațele cuiva la metrou. Citesc pentru că greutatea cărții din geantă mă ancorează la realitate.

Ce cărți vă recomand?

Mi-e foarte greu să recomand cărți, pentru că alegerea se dă mereu între cele mai recente titluri și cărțile care „mă cresc”. De exemplu, acum m-am împrietenit cu Azar Nafisi în „Cititnd Lolita în Teheran”, păstrez aproape scriitura lui Margaret Atwood și deseori povestesc despre „Tărâmul Lămâilor”.

Dar, fie, de dragul #RespectYourself, am să aleg 3 cărți, având fiecare propiile ei motive de a sta în această recomandare.

David Sedaris

1. În pielea goală – David Sedaris

L-am ales pe Sedaris, pentru că-mi plac poveștile lui lipsite de inhibiții, pentru sarcasm și pentru aciditatea dulce a tonului pe care îl folosește. Mi-a plăcut teribil de tare în Eu o să vorbește drăguț cândva și am vrut să mă conving că-și păstrează pseudo-aroganța în toate titlurile pe care le semnează. O face și aici, cu mult umor și-o tonă de amintiri spumoase. Satirist excelent, Sedaris „dezbracă” tabuuri și subiecte interzise, într-o serie de eseuri care n-au cum să nu te facă să râzi cu poftă.

femeia la treizeci 30 de ani - balzac

2. Femeia la treizeci de ani – Honoré de Balzac

Pe Balzac l-am ales pentru pofta de clasici. Pentru frazele acelea pe care nu le mai folosește nimeni în zilele noastre și pentru imaginile unui Paris în plină floare. Și, pentru că oricât de snob ar părea, Balzac nu-i degeaba Balzac. Cum Flaubert nu-i degeaba Flaubert. Și așa mai departe.

Revenind la Femeia la treizeci de ani (scrisă în 1832) într-o limbă care nu ne mai este actuală. Un soi de „studiu asupra feminității”, opera lui Balzac se compune dintr-o serie de povestiri care, inițial, nu aveau legătură între ele. Un fait passé care nu se citește în mod obișnuit, urmărind acțiunea poveștii, ci descoperind cu răbdare, emoțiile și trăirile intime ale lui Julie, personajul nostru principal.

Atunci cand eram mereu duminica

3. Atunci când era mereu duminică – Ștefan Mitroi

Pe Ștefan Mitroi l-am ales pentru că mi-era dor de poezie în proză și de amintirile pline de tandrețe ale unui român copilărit înainte de pixeli și tablete. Un copil care vorbește despre rude și rubedenii, despre treburile casei, despre laptele proaspăt muls, despre stele, despre copilărie. Un manifesto autentic închinat frumuseții și simplității.

Lecturi cu folos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>