RespectYourself
Lectura ca respect față de sine. Și 3 cărți pe care le recomand
14 April 2018
papadie
Plăcerile lui Mai
2 May 2018
Show all

Jurnal pieziș. Ce mi se-ntâmplă, Dan C. Mihăilescu

Jurnal Pieziș - Dan C mihailescu

Jurnal Pieziș - Dan C mihailescu

După articolul trecut care răspundea la întrebarea „de ce citesc”, mi-am aminit de o lectură a verii trecute despre care n-am scris și-ar fi fost păcat.

Prin iulie anul trecut așadar, după terminarea „Celor patruzeci de legi ale iubirii” scrisă de Elif Shafak, m-am pomenit în fața bibliotecii stând și luând cărțile rând pe rând în mână. Nu știam pe care s-o aleg și totuși făceam un pariu cu mine: următoarea carte îmi va plăcea cel puțin la fel de mult cum mă încântase precedenta. Așa am ales „Jurnalul pieziș” al lui Dan C. Mihăilescu, un om pe care nu l-am cunoscut, dar ale cărui discursuri mă cresc ca un aluat frământat cu cea mai bună drojdie.

După „Cărțile care ne-au făcut oameni” mă pomenesc în fața cărții ăsteia care îl are pe copertă, așezat relaxat pe-o canapea, pe Dan C. Mihăilescu. Las mai jos un fragment din jurnalul meu de lectură.

 

Duminică dimineață, 23 iulie

Așa cum am preconizat (căci mă cunosc de 30 de ani), n-am reușit să mă dizolv în lectura imediată a cărții pe care mi-am ales-o. Mi-au trebuit câteva zile de desprindere, de deconectare, de rupere a cordonului ombilical care m-a hrănit săptămâna trecută. Nostalgiile și ideile lui Shafak mi-au căptușit zilele și momentele de trezire, povestea valsându-mi narcotic de fiecare dată când o atingeam cu amintirea. Unde mai așez și toate recomandările pe care le-am făcut pentru citirea acestei povești?

De dimineață însă am început să mă bucur de beția cuvintelor lui Dan C. Mihăilescu. Doamne, ce bogăție! Rare-mi sunt momentele când mă simt la fel de generos cadorisită cum mă simt în timp ce devorez pagină după pagină jurnalul pieziș. Simt că-i aproape păcat să mă înfrupt din el, de parcă lectura lui ar trebui cumva, să fie meritată.

Mă întorc la el.

Luni, 24 iulie

Ah, beție! Curată beție! Timpul își pierde greutatea, în minte răsar învăluitor imagini care căptușesc pagină după pagină. Dan C. Mihăilescu, el și cuvintele lui, el împreună cu poveștile lui. De două zile mă tânguiesc între gradele care-mi provoacă leziuni la nivelul conștiinței până la bucuria ei în starea cea mai pură: lectura. Am aflat că sufăr de paseism, diagnostic auto-etichetat, bazat pe ideile autorului. Da, sufăr de paseism bucureștean, de pasesism românesc, de paseism pietrean.

Cartea este o sumă de eseuri de tip notițe de jurnal, iar începutul, startul care m-a făcut să râd copios și să arăt tuturor prieteneilor „următoarea carte pe care trebuie să o citești”: „Adicătelea cum „ce mi se-ntâmplă?!? Te propui dumneata ca filtru, ca medium al realității, un soi de lămâie care se stoarce singură, fără ulei (sper că nu și fără sare), peste salata prezentului valah?”. Și, de-aici, începe tăvălugul. Pagini care storc din mine indignare, revoltă și pagini care incită la explorare, peste alte pagini care-mi par gaguri atât de bune, încât țin să le citesc cu voce tare și să râd sănătos.

dan-c-mihailescu-21

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Dan C. Mihăilescu e mult. E complex. Întins pe subiecte și istorii pe care habarnista de mine nu le cunoaște. Îmi place să-l citesc însă pentru că am impresia că sunt un învățăcel ascuns sub umbra unei draperii, chiar în timp ce maestrul își varsă ideile pe hârtie. Acest sentiment de ucenic care „fură” cuvinte, inconștient în conștiința lui și înfulecă propoziții.

Am impresia că pe Mihăilescu nu-l citești, îl devorezi, mușcându-ți și degetele. Cu „o teribilă libertate a simțirii, rostirii și ideii de-a fi”, din paginile jurnalului pieziș mi-am făcut liste de muzică, liste de cărți, liste cu oameni. Am plonjat nevrotic în ritmurile lui Bob Dylan, Led Zeppelin, Clearwater Creedence Revival, Fletwood Mac și-ncă alți giganți, m-am plimbat prin poezia românească optzecistă, prin cimitirul generosului Bellu, „panteonul național”, am învățat o dată pentru totdeauna că există leacuri pentru pesimism. Între paginile 104 – 108 stau ascunse toate damele literaturii românești, feminitatea literelor, fie ele autoare, poete ori personaje.

„Jurnal pieziș” este poate cea mai plină carte de substanță confesivă, a ultimilor ani. Cât de greu îmi este să leg câteva cuvinte despre osmoza creată între papilele mele livrești și cuvintele lui Dan C. Mihăilescu? Greu. Multe nu-s de spus, căci acest Dan C. Mihăilescu, „bufon patetic digresiv”, „om de vizuină, conservator și tabietliu”, cum se autocaracterizează, își asumă voit ori ba, rol de profesor, de maestru inițiator, de glosar de nume cu pecete grele.

Să citim în continuare!

Sursa foto: www.ziarpiatraneamt.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>