'Where'd You Go, Bernadette,' a Maria Semple Novel
Unde ai dispărut Bernadette?
10 May 2018
hygge
Hygge. (Tot) despre arta daneză a fericirii.
8 June 2018
Show all

În atelierul de magie al doctorului J. Doty

Snapseed

Snapseed

„Inima bate de 100 000 de ori pe zi, pompând 7 000 de litri de sânge printr-un sistem elaborat de vase care, dacă ar fi puse cap la cap, ar acoperi 96 000 de kilometri – mai mult decât dublul circumferinței Pământului.”

Pagini: 210

Traducerea: Ioana Chirilă

Editura: TREI (Lifestyle)

Nota: 10

„Atunci când smulgi un scalp de pe craniu se produce un sunet ca și cum ai dezlipi o bandă mare de scai”. Aceasta este prima propoziție din povestea semnată de Dr. James R. Doty. Sunt convinsă că fiecare carte pe care o citești la un moment da ajunge la tine, pentru că, dintr-un motiv sau altul, a fost nevoie. Tu ai avut nevoie. La mine a ajuns absolut întâmplător această carte (oare?). Mi-a povestit Teodora despre o carte pe care o citetea la acel moment și care e absolut fascinantă. Am ascultat cu atenție, însă poftă mi s-a făcut abia când am citit această primă frază. De fapt, nu am mai putut lăsa cartea din mână.

Dr. James Doty și Dalai Lama Sursa foto: www.sunvalleywellness.org

Dr. James Doty și Dalai Lama
Sursa foto: www.sunvalleywellness.org

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Scriu fără structură pentru că am terminat cartea exact acum cinci minute și entuziasmul mi-o ia înainte. Carte este un soi de autobiografie, o mărturie onestă a doctorului neurochirurg Doty. Memoriile sale – pe de o parte intime, pe de o parte explorare științifică – ar putea fi ale oricăruia dintre noi. Nu sunt reflecții filosofice sterile, ci doar descoperiri personale, vii.

Un băiețel de 12 ani, dintr-o familie săracă, cu un tată alcoolic și o mamă depresivă, ajunge într-un magazin de trucuri de magie, căutând un „deget magic”. Aici o întâlnește pe Ruth, cea care îl va învăța cel mai mare truc de magie al tuturor timpurilor: cum să facă să obțină tot ce își dorește. Și când spun orice, mă refer la orice: ceasuri Rolex, insule private, 75 milioane de dolari în cont. Iar băiețelul de 12 ani învață cum le poate avea, în timp ce înțelege și că ceea ce își dorește nu este și ceea ce îl va face fericit.

Câteva vorbe de-ale lui Ruth, au rămas aproape de mine: „Toți înțelegem greșit. Fiecare. Pe noi înșine. Situațiile. E o lecție bună – nu totul se învârte în jurul nostru.” Sau: „Jim, deseori cei care-i rănesc pe alții sunt cei care suferă cel mai mult.” Cât adevăr!

O carte pe care v-o recomand mult, oricând, oricum. Pentru că e despre cum să nu-i lași pe alții să-ți stabilească valoarea. Despre iubire. Despre compasiune. Despre cum bunătatea schimbă orice perspectivă. Despre cum să nu lași circumstanțele să te definească. Despre Oameni. Despre umanitate. Însă, dincolo de povestea frumoasă, dincolo de motivația de a fi un om mai bun și dincolo de noutățile pe care le afli despre funcționarea inimii și a creierului, cartea doctorului J.R. Doty deschide inimi. Le deschide larg, pentru a-i putea primi pe cei care le au închise.

„Există o epidemie de singurătate, anxietate și depresie în lume, mai ales în Occident. E o împovărare a spiritului și a legăturii cu ceilalți. Studiile arată că 25%din americani n-au o persoană suficient de apropiată căreia să-i împărtășească o problemă.”

Lectură cu folos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>