O carte greu de pătruns. Una care mi-a stârnit sentimente contradictorii de la un capitol la celălalt. Ineditul vine din așezarea tuturor paragrafelor într-o formă originală de puzzle. Cum adică? La începutul romanului, Kurt Vonnegut explică liniile care despart paragrafele mai mari sau mai mici: autorul se află prizonier într-o bibliotecă și, neavând coli curate de hârtie la îndemână pentru a-și scrie cartea, alege să rupă bucăți din alte cărți pentru a-și redacta ideile. Devine evident faptul ca stilul lui Vonnegut e abrubt, spart și, cu toate astea, reușește să-mi creeze efectul echilibrat al unei cărți foarte bune.

Atenție!

Nu căutați povestea. Dacă vreți să porniți în descoperirea unui fir epic, nu acesta este locul în care o să-l găsiți.  


Hocus pocus - Kurt Vonnegut

Ce mi-a plăƒcut cel mai mult?

Mi-a fost frică de Vonnegut, recunosc. Am avut în mână acum câțiva ani „Abatorul 5”, fără a reuși să depășesc câteva pagini. Hocus Pocus însă a acționat pentru mine ca o vrajă, pentru că mi-a trecut pe listă „Leagănul pisicii”, „Un om fără de țară” și da, voi relua „Abatorul 5”

Vonnegut are două războaie în portofoliu, cel de-al Doilea Război Mondial și cel din Vietnam, iar cititorului îi este clar că ambele l-au marcat. Sarcasmul dus până în cel mai îndepărtat continent al cinismului depășește bariera comicului și o atinge pe cea a tragicului, fără cale de întoarcere. E o carte care mi-a stârnit multe întrebări. O declarație care demontează mituri. Un preludiu fragil către tine însuți.

Mi-au plăcut până și ticurile scriitoricești pe care, cu alte ocazii le consider puerile. Aici, Vonnegut a creat consistență cu „tuset” și „m-am prăpădit de râs”.

 

Pasajul preferat

„Nu scriu această carte pentru cei sub 18 ani, însă nu văd nici un rău în a le spune tinerilor să fie pregătiți mai degrabă pentru eșec decât pentru succes, fiindcă eșecul este principalul lucru care li se va întâmplă. În termeni de baschet aproape toată lumea trebuie să piardă.”

„Câteodată, în timp ce cântam la clopote și zidurile închisorii reverberau extrem de puternic, de regulă în toiul iernii, mi se părea că bombardez penitenciarul. În Vietnam, dimpotrivă, dacă se întâmpla să rămân mai în spate cu artileria și tunurile să arunce proiectile către Dumnezeu știe ce în junglă, zgomotul mi se părea că seamănă foarte mult cu muzica, niște sunete interesante de dragul unor sunete interesante și nimic mai mult.”

Dacă Mercuțio ar fi existat cu adevărat și dacă raiul chiar ar exista, poate că Mercuțio s-ar plimba acum cu recruții adolescenți trimiși și morți în Vietnam și ar discuta despre cum e să mori pentru vanitatea și prostia altora.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>