Spre deosebire de realitate, literatura trebuie să aibă un sens – John le Carré

Marea mea revelație de anul acesta! Cum – ne-cum, l-am descoperit pe George Arion la Gaudeamus, înconjurat de oameni. Dacă nu eram împinși de la spate de domnul simpatic de la editura cu pricina, nu cred c-aș fi avut curaj să mă prezint în fața lui. Am citit câteva rânduri la întâmplare și-am zis că-mi trebuie, de parcă mi-aș fi luat apa de care aveam atâta nevoie. 

– Ah, foarte bună alegere ați făcut! O să vă placă! E diferită de ceea ce scriu eu în astea (și ne arată alte cărți care-l au drept autor). Iar pe Dulce n-o să-l găsiți decât aici!

Da, mi-a plăcut! Nu știu câți dintre voi l-au citit, însă eu zic s-o faceți. După laudele desfrânate ale lui Alex Ștefănescu din prefață, oricum nu poți rezista curiozității. Al 14-lea roman polițist semnat de George Arion, Insula Cărților m-a cucerit după fix primele 6 pagini. De-acolo, o zi și-o noapte, a ei am fost! E o carte în care, la prima lectură n-am subliniat nimic. N-am putut. Am înfulecat povestea pe nerăsuflate! Am reluat-o la câteva zile, să-mi adun câteva idei. Și sper s-o uit repede și s-o recitesc!

George Arion - Insula Cartilor

Ce mi-a plăƒcut cel mai mult?

“George Arion învârte pe un deget o armă încărcată cu farmec literar. Cu care nimerește totdeauna drept în inima cititorului” spune Alex Ștefănescu. Iar eu subscriu apăsat. 

Un mix între povestea Fahrenheit 451 a lui Ray Bradbury și ritmul lui Umberto Eco, într-un stil caracteristic numai lui George Arion. Ah, și câte cuvinte noi și frumoase se strecoară printre rânduri!

Protagonistul atipic, “un om unidimensional”, dăruit numai cărților – un erou volatil de-a cărei soartă m-am agățat de-a lungul și latul fiecărei pagini. Ah, și vocea care conține atâta franchețe. Și limbajul de-o poezie hipnotizantă. Și peisajele impecabile.

P.S.: Vă rog anticipat să mă iertați dacă în următoarele săptămâni de la producerea acestei lecturi voi vorbi numai despre cartea asta. Mulțumesc!

 

Pasajul preferat

“A fonda biblioteci e ca și cum ai construi hambare în care să aduni provizii împotriva unei ierni a spiritului, pe care, de mulți ani, o presimt venind.”

“Îi părea rău că insula nu-i prevăzută cu un fermoar de la un capăt la altul; își închipuia că, trăgându-l, ar descoperi în adâncuri, o foială de demoni care puneau la cale noi și noi blestemății, fierbând în cazane buruieni care să-i amețească pe oameni cu miresmele lor, pentru a fi mai ușor de ținut sub control.”

“Altădată invocarea lui Don Quijote i-ar fi umplut inima de bucurie, l-ar fi propulsat în al nouălea cer. Acum îi suna fals, ca și cum ar fi rostit-o în virtutea obișnuinței, fără nici o vibrație, fără participare sufletească. Oboseala, numai ea putea provoca o astfel de impresie dezastruoasă și descurajantă…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>