Fausto Brizzi – One Hundred Days of Happiness
Fausto Brizzi – One Hundred Days of Happiness
7 March 2016
Prado, Madrid
Cele mai frumoase 6 muzee din Madrid
11 March 2016
Show all

Dialog. „Femeia în fața oglinzii” sau cum arată feminitatea conjugată de Eric Emmanuel Schmitt

Eric Emmanuel Schmitt

La începutul lui ianuarie primeam un mesaj la care am răspuns afirmativ, aproape instant. Dragoș Preutescu mă felicita pentru conținutul articolelor mele și-mi propunea o colaborare bloggeristică: o serie de dialoguri (din timp în timp) pe câte o carte citită. Concret, urma să ne facem propuneri unul altuia și apoi să dialogăm pe acea carte. Și cum ideea de a expune două viziuni ale aceleași cărți într-o formă dialogată, mi s-a părut inedită, am intrat în joc. Așadar, acesta este primul dialog dintr-o serie, sper eu, cât mai lungă, de dialoguri necenzurate, sincere și pline, pe care le puteți citi pe rând, când pe blogul meu, când pe cel al lui Dragoș. Regula jocului este simplă: cel care propune cartea, găzduiește și articolul.

Și, cum ieri a fost sărbătorită feminitatea, mi se pare cum nu se poate mai potrivit să public astăzi primul dialog, pe marginea lecturii romanului „Femeia în fața oglinzii” de Eric Emmanuel Schmitt. 

Eric Emmanuel Schmitt

Feminitatea în devenire sau „Vreau să-mi inventez viața, nu s-o îndur!

Dragoș Preutescu: Pare imposibil de multe ori să găsești un fir model (pattern) pentru simbolistica și felul în care femeia încearcă să se desăvârșească. După mine este întotdeauna ceva extensibil, unde femeia poate depăși cadrul istoric și lumesc pentru a se defini. Cam asta pare a arăta Eric-Emmanuel Schmitt, în romanul său, Femeia în fața oglinzii. Și totuși, întreb, ce necesități interioare și exterioare caută o femeie? Ce anume face ca o femeie să devină? Toate cele trei personaje principale ale romanului, Anne, Hanna și Anny, resping „toanele” epocilor în care trăiesc, resping, paradoxal, ceea ce face ca o femeie să devină: frumusețea (cea căutată sau cea ascunsă), maternitatea și nevoia de atenție (femeia caută atenție, dar atât de bine își poate stăpâni această dorință, încât uneori e greu de perceput). Anne, Hanna și Anny se consideră diferite. Se întâmplă astfel, pentru că aleg calea devenirii și se îndreaptă spre adevărata idee de feminitate? Și, de fapt, unde stă această adevărată idee?

Georgiana Ciofoaia: Feminitatea. Univers complex, inexplicabil și fără reguli articulate, atât de bine surprins în romanul-poveste al lui Schmitt, încât mi-e cu neputință să conjug idei noi. Da, Dragoș, știu că ai o misiune grea și presimt dialogul acesta o provocare – cum văd un bărbat și o femeie aspectele feminității? Cum percepe un bărbat fenomenul maternității? Cum simte un bărbat ideea de feminitate? Ce înseamnă femininul? Din perspectiva unei femei îți pot spune că ideea de feminitate este, pe lângă definiția unui concept multprealarg și abstract, un pachet de emoții, comportamente și valori. Feminitatea înseamnă o energie specială, poate un anumit tip de empatie, ori poate un gest anume. Schmitt aduce pe scenă doar 3 laturi ale feminității. Pe celelalte, trebuie să le bănuiești, descoperi sau practici.

Dragoș: Eu nu aș numi romanul lui Schmitt, unul „poveste”. L-aș numi romanul despre devenire, pentru că așa cum încearcă să arate autorul, ideea de feminitate începe cu Renașterea și se definitivează cu Hollywoodul. Este interesant că au fost alese trei importante perioade istorice ale omenirii – Renașterea („Imperiul” unei recunoașteri a sinelui și întoarcerea la meditația filozofică), Imperiul Austro-Ungar și Hollywoodul (un „Imperiu” al Cinematografiei). Anne caută cunoașterea prin natură, conectarea cu natura ca sens al bunătății („Ce este lumea? O confruntare dintre dinți și stomacuri”, p. 89), Hanna își caută fericirea („Fericirea nu are complicații”, p. 97), iar Anny dorește să pătrundă în tainele dragostei („Cred că tristețea mea are legătură cu dragostea. Simt nevoia să iubesc, să iubesc mai mult, să iubesc cu adevărat”, p. 59). Iată un posibil drum către idee de feminitate: cunoașterea naturii – fericirea (proprie) și apoi iubirea? Pot merge mai departe și pot contura o ciclicitate a feminității: viața spirituală conturată de Anne, viața în căutarea libertății în viziunea Hannei și viața în văzul tututor, al materialismului, așa cum este viața lui Anny. Am putea spune al materialismului feminității?

Georgiana: Ba foarte bine am putea! Și-mi place nuanța asta de interpretare, pseudo-egoistă în care, pentru a fi fericit alături de cineva, trebuie să fii tu însuți fericit. „Materialismul” feminității este însă o răscruce de drumuri și nu un singur drum („Dacă Anne îl afla în natură și îl numea Dumnezeu, Hanna îl descoperea în sexualitate și-i zicea <inconștient>. Anny în schimb, renunțase să-l definească și să-i dea un nume.” p. 334). Așa cum înțeleg eu, feminitatea e o formulă chimică personală. Așa cum o pune Schmitt în ecuația romanului, feminitatea devine un experiment intim al propriilor molecule. Mă întreb însă cum știi că experimentul are sau nu succes? Martirizarea lui Anne este un răspuns? Rătăcirea Hannei să fie un altul? Sau conștientizarea lui Anny?

Feminitatea – între experiment și devenire

Dragoș: Să putem numi feminitatea un experiment? Consider că feminitatea, cu adevărat poate fi conturată doar în forma singulară a devenirii unei femei. Aceea a căutării „chimiei personale”, cum foarte bine o numești. Orice schimbare profundă începe cu un soi de martirizare, cum se întâmplă cu Anne. Rătăcirea Hannei, în schimb, are loc prin metodele freudiene, care o fac în final să ajungă la povestea Annei. La Anny nu sunt convins că e conștientizarea, dar cu siguranță aici are loc experimentul și doar aici se vede dacă are succes. Pentru că cinematograful există „ca că-i convingă pe oameni că viața îmbracă forma unei povești. Ca să susțină că, printre evenimentele confuze pe care le îndurăm, există un început, un conținut și un sfârșit. Cinematograful înlocuiește religiile, ordonează haosul, strecoară rațiunea în absurd”, (p. 164). Anne face o schimbare în felul cum trebuie percepută religia și gândită (feminitatea ca experiență religioasă, alternativa ca soluție). Așa stând lucrurile, să ne așteptăm ca Hollywoodul și filmul lui Anny să fie punctul final al ciclicității? Pentru că simbolic, la fel ca Anne în Renaștere, Anny își acceptă, chiar de două ori, arderea pe rug, în scenariul filmului unde este actriță.

Georgiana: Da! Ah, ce frumos ai spus-o! Da, feminitatea este un experiment, conjugat desigur de fiecare într-o altă formă. Poate că feminitatea înseamnă și o regăsire a propriei ființe? Un manifest? „Și totuși ce-i mai greu: să suferi făcând ce nu-ți place sau să suferi ca să faci ce-ți place?”. Lui Schmitt i-a reușit o peliculă în care 3 acte, 3 posturi ale feminității se întrepătrund subtil, fiecare ancorată într-un alt timp și-ntr-o altă realitate. Feminitatea nu „se înghite pe nemestecate”, ci se descoperă cu fiecare înghițitură. Iar fiecare expunere, fie ea adâncă sau superficială, reușește să modeleze chipul unei femei unice. Da, Dragoș, feminitatea este amprenta unui experiment.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>