Strathberry
BrandCrush: Strathberry
15 February 2018
Plăcerile lui februarie
Plăcerile lui Februarie
26 February 2018
Show all

Cum te poți rata ca scriitor, Alex Ștefănescu

Alex Ștefănescu

Alex Ștefănescu

Prin 2014 citeam, de același autor, o satiră delicioasă, în cartea „Un scriitor, doi scriitori”. O comedie-jurnal de picanterii, în care i-am cunoscut altfel pe Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ion Cristoiu, Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Marin Preda sau Nichita Stănescu. Așa am aflat cum Emil Brumaru a primit adeverință care atestă că nu este Andreea Marin, că Mircea Dinescu pune înainte de toate musacaua sau că Nicolae Manolescu e cu adevărat generos. A fost râs pe saturate, cu nesaț și cu substanță.

În volumul de față, după ce anunță 17 „tehnici” pe care le poți folosi cu succes atunci când scrii cărți proaste, Alex Ștefănescu pornește o tiradă tragi-comică asupra unor partituri livrești de… tot râsul (sau plânsul?).

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Comentariile sunt delicioase până la nebunie: „Simțindu-se singur, fără concurență, poetul scrie tot ce-i trece prin minte, așa cum alții cântă în baie.” Alta: „Nina Ceranu, prozatoare cunoscută (nu e cunoscută, dar așa scrie în prefață), face considerații pe care le face și o gospodină când stă la coadă și intră în vorbă cu cineva, din plictiseală.” Una și mai și: „Și Viorel Chițea este un „opzecist întârziat”, cu mențiunea însă că, după cum scrie, ar fi trebuit să debuteze prin 1880.”

Și ironiile, mai fine ori mai puțin subtile continuă de-a lungul și de-a latul paginilor, provocând dureri de stomac abil întreținute de poantele care nu se mai opresc. Un soi de comedy show, în care Alex Ștefănescu râde de audiență într-un stil prietenos (adică, sincer acum, nici să vrei și n-ai avea cum să te superi, mai ales dacă faci parte dintre „celebritățile” listate în cartea sa).

Ștefănescu este delicios – nici o mirare în acest sens – doar că ceea ce am nevoie imediat după această lectură este o poveste. „Cum te poți rata ca scriitor” e o carte de-a râsu – plânsu, în sensul în care comentariile criticului sunt niște bancuri bune, în timp ce cărțile și autorii care au scris grozăviile despre care vorbește Alex Ștefănescu sunt… cel puțin foarte slabe.

Ei, și de aici să mi te ții. Cum ajuns autori să publice 5, 6 volume, ba să se mai bucure și de postațe generos laudative, când scriitura este… jos? Mă gândesc că toată chestiunea ar putea fi subiectivă, că există cititori care au descoperit în titlurile „puse la tablă” un miez care i-a emoționat, i-a învățat, i-a relaxat sau mai știu eu ce le-a trezit echivalent cu bucuria? Cu toate astea, autorii aceștia sunt cei care au numele pe cărți și, deși mi-ar fi ușor să pun la zid, nu am acest drept, decât, poate, atunci când voi semna cel puțin atâtea titluri. Evident, nu de aceeași valoare.

#DeCitit

Alex Ștefănescu e de-o subtilitate delicioasă, știe cum să facă amuzantă diferența între simplu și simplist, între cugetările pubere și cele cu esență, între versurile fără poezie și poezia fără versuri, între intenție și rezultat și lista poate continua vreo câteva pagini. Bun, bun de tot mi-a fost lectura asta.

„Cazi, te ridici, alergi și nu mergi decât înainte” o să-mi devină motto.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>