“Obsesiile nu pot fi niciodată împărtăşite şi altora”

Există un tip special de cărţi. În general, e câte una în viaţă de acest fel. Una pe care nu o poţi lăsa din mână, pe care o citeşti fără să mănânci, fără să bei, fără să dormi, 3 zile la rând. O carte pe care ai fi vrut să le scrii tu. Sunt cărţi care n-au fost niciodată bestsellere, deşi au esenţa unor biblioteci întregi.

Jonathan Coe a scris o astfel de carte. Nu aş fi citit-o niciodată, dacă nu era o recomandare puternică. Nimic nu e atractiv la ea: nici coperta, nici recenziile, nici mărturiile „de pe spate”. Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor amănunte, am decis să investesc orbeşte în cartea asta.

Încă mă dumiresc dacă e o carte sau o colecţie impresionantă de personaje. E un total, o sumă a identităţilor unor indivizi ca oricare dintre noi, cu diverse tulburări mai mult sau mai puţin evidente. Coe desenează în linii delicate şi atrăgătoare un spectru de nevroze, un curcubeu de caractere diferite şi totuşi pe acceaşi axă obsedantă: somnul.

Faptul inedit  e că nici un moment al romanului nu-l denunţă pe următorul. Nici un personaj nu se demite, ba mai mult, fiecare dintre cei 4 protagonişti se construieşte că un puzzle până la ultima filă. Romanul e o cronică făcută sub arhitectura unei paralele temporare între trecut şi prezent. E o cronică amănunţită, vibrantă, excitantă a speranţelor, iluziilor şi demenţelor fiecăruia dintre personaje.

Îmi este greu să vorbesc despre carte fără să încerc s-o „vând”, fără să-i conturez povestea şi totuşi, tot ce pot spune e că, dacă nu-l aflam pe Coe în chip de autor, atunci cu siguranţă i-aş fi dat creditele unui regizor. Are un scris-pictură, pe care ţi-e imposibil să nu ţi-l imaginezi. Sapă în emoţiile personajelor, atât de adânc încât ai impresia unei disecţii pe viu a trăirilor umane. Unealta lui specială e simţul umorului şi modul în care reuşeşte să creeze comicul de situaţie sau comicul de limbaj. Coe devine aici un magician: jumătate autor, un sfert om şi un sfert furnizor de glume bune.

 Coe face ceea ce se numeşte „traforaj de personaj”. Lucru manual aplicat. Şi se joacă cu toate acestea într-un limbaj cinematografic, încât, după ce ai închis ultima copertă nu ştii dacă ai citit o carte sau ai văzut un film.

Coe proiectează. Film şi întru totul caractere bine individualizate. O poveste bine închegată care te face să exclami woow la fiecare început de capitol. Un stil simplu, cadre monocrome care contrastează puternic cu personajele vii şi cu obsesiile lor. Cu un uşor parfum de thriller, romanul este un exemplar unicat al celui care este, după cum spune şi Radu Paraschivescu „un bijutier al scrisului”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>