attitude pilates
1 Martie nu e (numai) despre flori
1 March 2019
Plăcerile lui Martie 2019
Plăcerile lui Martie
8 March 2019
Show all

Cartea care nu m-a lăsat să dorm o noapte întreagă

Cartea care nu m-a lăsat să dorm - Pacienta Tăcută

Cartea care nu m-a lăsat să dorm - Pacienta Tăcută

„As you will see, it’s an incredible story — of that there is no doubt. Whether you believe it or not is up to you.”

N-aveam în plan s-o citesc. Dar, într-o dimineață a sunat curierul și mi-a înmânat un plic ce părea a ascunde un volum generos. Am aflat încă de pe prima pagină că era o carte „Citită în avanpremieră de Georgiana Ciofoaia”. Adică eu. Buzele mi s-au articulat cinematografic într-un zâmbet. Mă bucuram ca un copil la vederea bradului de Crăciun.

Au urmat două zile de așteptare, pe noptieră. Aveam „Pâlpâirile” lui Dan Lungu pe terminate și abia ce frunzărisem  „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley.

Apoi am început-o.
Pacienta tacuta - Alex Michaelides

Pacienta tăcută – Alex Michaelides

Cartea este un thriller psihologic (publicat în 43 de țări) despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soțului ei – și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act. Să fiu sinceră până la căpăt, thriller-ele nu sunt chiar favoritele mele. Un thriller psihologic, însă… cine știe unde m-ar fi condus?

„Suntem atrași de această profesie tocmai din cauză că suntem vătămați - studiem psihologia ca să ne vindecăm pe noi înșine. Că suntem sau nu dispuși s-o recunoaștem, asta-i altă mâncare de pește.”

Am început să citesc și din primele 20 de pagini am fost convinsă că nu o voi lăsa ușor din mână. Dădeam pagină după pagină mințindu-mă că mă opresc la sfârșitul viitorului capitol. Și așa am ținut-o capitol după capitol. Am cedat la un moment dat, după câteva ore.

Am mers la culcare și, cumva, în creierii nopții (pentru cifre exacte – era ora 3:20), m-am reapucat. „O să mi se facă somn imediat”. Dar n-a fost așa. Am adormit spre dimineață (ce frumos se ridică noaptea de pe pleopele Bucureștiului!), doar după ce am terminat-o. 368 de pagini.

Finalul e unul care m-a surprins, deși, puse cap la cap, autorul îmi dădea detalii importante despre ce se întâmplă.

Despre ce e vorba?

Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Ea e o pictoriță renumită căsătorită cu un fotograf de modă și trăiesc în Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în cap. După care rămâne tăcută. E găsită vinovată și internată într-un un spital psihiatric de maximă securitate, unde pe parcursul anilor păstrează tăcerea. De aici încolo, vă puteți închipui cel puțin zece scenarii.

„Fosta mea terapeută că pentru intimitate e nevoie de experiența repetată a faptului că ți se răspunde - și asta nu se face cât ai bate din palme.”

Dar. Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Evident, nu? Însă în carte mai apare un personaj – Theo Faber, un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. E determinat să o facă să vorbească și să dezvăluie misterul motivului pentru care și-a împușcat soțul. Ce se întâmplă până la final, nu pot să vă spun, dar pot să vă promit că merită.

„Cumva, prinderea fulgilor de zăpadă e ca prinderea fericirii; ai ceva și pe dată, nu mai ai nimic.”

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Ritmul.

Introspecția.

Analiza psihologică.

Dialogurile.

Conturul personajelor.

Consistența aceea de marmeladă în care eram prinsă în timpul lecturii.

Cursa contra-cronometru.

Obsesia faptului că nu mă puteam opri din citit.

Pasajul care s-a lipit de mine

„Înseamnă că eu cred că Freud se înșela în două privințe. Nu cred că un terapeut poate vreodată să fie cu adevărat o tăbliță nescrisă așa cum spunea el. Fără voie, lăsăm să se scurgă tot felul de informații despre noi înșine – prin culoarea șosetelor mele, prin felul în care stau sau merg, prin felul în care vorbesc, prin simplu fapt că stau aici cu tine, dezvălui o grămadă de lucruri despre mine. Cu toate că încerc din răsputeri să fiu invizibil, îți arăt cine sunt.”

Romanul apare pe 19 martie și poate fi precomandat aici.

Lecturi cu folos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>