Visual storytelling
Cursuri online de Visual Storytelling
13 December 2017
Scrisori catre fiul meu Liiceanu
Scrisori către fiul meu – Gabriel Liiceanu
6 January 2018
Show all

12 dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta

fata cu fragi

Nu citesc mult, nu citesc repede, nu aloc zilnic câte o oră lecturii. Sunt zile însă în care o poveste mă absoarbe cu totul și săptămâni în care nu reușesc să mă lipesc de vreun titlu. Când citesc însă (lege aplicabilă și atunci când scriu), o fac din toată inima.

Eu, una, citesc pentru că mă bucură, pentru că mă umplu, pentru că am acces în alte lumi, în mințile altor oameni, în povești noi. Nu am citit niciodată pentru că „trebuie”. Nici măcar în școală când ceream liste suplimentare de lectură profesorilor de română, iar colegii se uitau nu tocmai binevoitor la mine.

Citesc pentru că mă credeți ori ba, asta mă hrănește. Povestea este pentru mine un element nutritiv fără de care nu aș putea fi. Mai jos (pentru că sfârșiturile de an se traduc și în bilanțuri), în ordinea în care m-am întâlnit cu ele, stau cărțile care mi-au plăcut cel mai mult anul acesta. Mărturisesc, sunt curioasă să aflu și de alte liste, așa că scrieți-mi mai jos, cu punct și virgulă, cele mai frumoase cărți pe care le-ați citit voi în 2017. Abia aștept să împrumut recomandări!

1. Povestea Faridei. Fata care a învins ISIS de Farida Khalaf (278 pagini) – terminată pe data de 11 ianuarie 2017. Nu e o carte despre care aș putea vorbi mult, pentru că e o carte care servește drept mărturie jurnalistică unor momente care se petrec în prezent, într-un spațiu care nici măcar nu e foarte îndepărtat de noi. Și poate ar fi bine să fim atenți.

2. Tetralogia semnată de Elena Ferrante – habar n-am când am început și când am terminat, însă cărțilea astea patru pictează o lume întreagă și pot să înțeleg de ce sunt bestsllere în toată lumea.

Maria callas

3. Prea mândră, prea fragilă. Romanul Mariei Callas scrisă de Alfonso Signorini (245 pagini) – terminată pe 18 martie, drama divei Maria Callas este un episod tulburător pe care prea puțină lume îl cunoaște. Și e atât de frumos să vezi cum legenda păsării Phoenix se întâmplă și printre noi, încât romanul înghite ușor, ușor, un timp pe care nu credeam să-l dăruiesc ariilor de operă.

4. 27 de pași ai lui Tibi Ușeriu (218 pagini). Terminată la data de 7 aprilie 2017, „jurnalul” lui Tibi Ușeriu este dovada că orice se poate.

Acolo unde femeile sunt regi

5. Acolo unde femeile sunt regi de Christie Watson (383 pagini). Am terminat de citit chiar de ziua mea, pe 23 aprilie 2017 și cred că este una dintre cărțile care te trezesc la realitate, pagină cu pagină. Iar realitatea nu este deloc una frumoasă.

6. Darul lui Serafim de Simona Antonescu (244 pagini). Ce minunăție de om este Simona Antonescu! Am terminat „Darul” pe 10 mai, confirmându-mi încă o dată că minunate sunt cărțile Simonei și minunată este și această doamnă superbă care aduce mai aproape de inimile noastre poveștile vechi și uitate.

7. Madame Bovary de Gustave Flaubert (318 pagini). Nu întâmplător, clasicii sunt clasici. Povestea madamei Bovary am închis-o pe 6 iulie 2017, după ce am părăsit-o de vreo 3 ori înainte. Cât despre elegantele răsuciri ale frazelor lui Flaubert… transformă cu totul lumea cărților semnate de autori contemporani.

Cele 40 de legi ale iubirii

8. Cele patruzeci de legi ale iubirii semnată de Elif Shafak (369 pagini). Terminată la data de 19 iulie 2017, cartea care conține scriitura lui Shafak, un univers și câteva lumi, este de-o frumusețe amețitoare. Personajele devin poezie, în timp ce poezia devine personaj, iar versuri scrise cu sute de ani înainte mută piesele inimilor crescute în zilele noastre.

9. Fata cu Fragi de Lisa Strømme (308 pagini). Am citit cartea pe 21 Septembrie, iar la începutul lui Octombrie am și întâlnit-o pe autoare, cu ocazia FILIT Iași. Un om minunat de la care am avut câte ceva de învățat, Lisa lucrează la o carte despre care nu vă pot spune mai multe, dar care abia aștept să prindă formă pe hârtie.

MAdlena

10. Madlena Aurorei Liceanu. Terminată la data de 30 Octombrie, momentul nostalgic al Aurorei a fost unul dintre cele care pictează viața altor timpuri, departe de tehnologii, de bâzâituri urbane și de influențatori digitali.

Iubire cu i mic

11. Iubire cu „i” mic semnată de Francesc Miralles, cartea asta e o evadare tare plăcută, repetabilă și recomandabilă oricui are o zi de sâmbătă leneșă.

Belgravia

12. Belgravia de Julian Fellowes are 452 și, chiar dacă am terminat-o pe 15 Noiembrie, tot aș mai începe-o mâine o dată. Intrigi victoriene, o Londră în plin proces de trasnformare și-un destin – toate descrise cu atât de mult farmec de către autor, încât am pus serialul Downton Abbey pe lista mea de obiective cinematografice de la anul. (Scriitorul cărții este și autorul scenariului acestui serial).

Și-au mai fost. Dar despre ele, vorbim altădată.

Lecturi cu rost!

2 Comments

  1. Dana says:

    Tetralogia a fost pentru mine cartea anului. Încă nu am făcut bilanțul, dar promit să revin mai încolo cu recomandări. Din lista ta rețin Fata cu Fragi și cărțile Simonei Antonescu.

    • Georgiana Ciofoaia says:

      „Fata cu Fragi” este foarte, foarte frumoasă, iar Simona Antonescu este una dintre autoarele autohtone preferate. O să vezi. Spor la citit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>